Un traseu din Peretele Uriaș, îmi aduce zâmbetul pe buze în prima dimineață de toamnă.
Accesul la traseu presupune traversarea văii, un moment revigorant înainte de prima lumgime. Cățărarea începe frumos cu un horn simplu, un mic traverseu spre stânga și sunt în prima regrupare.
Cu cât avansez totul devine din ce în ce mai familiar. După a doua lungime în care dau cu nasul de câteva surplombe și o lungime de creastă ajung în vârful Piciorului Peretelui Uriaș. În dreapta mea pitoane din traseul Madona Neagră își fac apariția, colegul de coardă îmi arată linia traseului
și o mică cordelină de culoare albă dintr-un pas care o să mă ajute în viitor. Gândul îmi zboară la cum o să fie, și emoțiile își fac apariția imediat.
Traseul continuă frumos cu două lungimi în care traversez câteva fisuri și hornuri mai la liber,mai la artificial și încet, încet ajug la porțiunea cheie a traseului. Traverseul. Cât timp capul de coardă jonglează cu scărițele pe această lungime , eu stau suspendată într-o regrupare aeriană ... abia aștept să pornesc și eu. Deasupra mea își face apariția placa memorială Vigh Tibor 1937-1977. Primul picior în scăriță îmi dă curaj, manevrarea lor începe să îmi placă, și emoțiile trec repede. Organizarea și concentrarea este foarte importantă când te cațeri artificial.
Încă doua lungimi de creastă în care pornesc cap de coardă in căutarea pitoanelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu