După două luni de stat pe scaun și făcut licență, mă reîntorc la activitățile mele de zi cu zi. Tura mult așteptată se materializează miercuri noaptea în Personalul de la ora 4 spre Ilva Mică.
Ținta este parcurgerea crestei Munților Rodnei, din Șanț până în Borșa. Din Ilva Mică ajung cu ocazie relativ ușor în Șanț și de acolo și mai ușor până la Valea Blaznei. Obosită, nedormită decid să trag un pui de somn în prima pădure.
De pe vf. Cobășel văd vf. Pietrosu în depărtare, pare mult dar știu că mâine am să fiu acolo. Urc pe piciorul Ineuț până în Șaua Ineuț unde refac rezervele de apă, apoi îmi iau premiul bine meritat, vârful Ineu. Ziua e pe terminate, mai am vreo 4 ore de lumină așa că nu mă lungesc cu pauzele de admirat peisaje și o tai spre Șaua Gărgălău. Îmi intru în sfârșit în ritm, merg mai cu spor, gust asfințitul și pun cortul încă pe lumină.
Nici nu apune bine soarele că luna plină, perfectă, răsare de după vârful Gărgălău aducând cu ea o atmosferă aproape înfricosătaore. E ceva ostil în lumina asta și în siluetele munților sub ea, muntele devine dintr-o dată un mediu apăsător, departe de civilizație, de confort și siguranță. E momentul să ne bag în cort, să mă bag în sac și să aștept soarele...
Deja e ora 2 și sunt ca un pui la rotisor, stau în polar pentru că e mai comod dacă soarele nu îmi bate direct pe piele. De pe vârful Pietrosu cobor la lacul Iezer, fain ar fi să pot pune cortul și să dorm dar nu prea mai am mâncare. Iau direcția Borșa, nu e târziu, poate ajung și mă opresc la o masă bine meritată. Din păcate coborârea îmi ia mai mult decât mă așteptam, datorită durerilor de genunchi și ajung prea târziu în Borșa. Dezhidratată, cu frisoane și dureri de cap ajung din păcate la spital unde mi se administreaza glucoza. Dar a meritat.
