Dacă în primăvară visam la Turnul Ascuțit din Creasta Sanșil, în timp a devenit obsesie și acum realitate. După o pauză în care am bătut cărările Meridionalilor cu rucsacul în spate, într-o dimineață, în jurul orei 7, pornesc nerăbdătoare și plină de emoții spre Cheile Turzii. Avem o sete în mine de stâncă ,care abia așteptam să o potolesc. Cheile mi se deslănțuie în frumusețea lor iar de pe potecă studiez traseul și încerc să descifrez regrupările și linia lui.
Pentru încălzire și pentru a ajunge mai aproape de traseu, aleg să facem Creasta Frumoasă 3 B. În prima lungime îmi încerc scărițele și abilitatea de a le folosi. O lungime tehnică, cu o fisură bine pitonată cu un pas de VII, dar pentru mine de artificial. Încă două lungimi frumoase și mă dezleg din coardă. Privirea îmi este furată de peretele din dreapta și emoțile se amplifică cu fiecare pas. Cobor spre potecă, traversez Zurușul Lung.
Ajung la baza traseului unde deja îl privesc altfel , primii 10 m urc neasigurată după care mă leg la un copacel. În prima lungime aleg varianta cu surplombă și nu cea pe spituri. După ce scap de ea, traversez ușor dreapta, loc în care într-un moment de neatenție cad cu spatele la perete, ajung sub ultimul spit așa că fac și varianta pe spituri, bonus. Dacă până acum traseul ocolea creasta prin stânga, în a doua lungime scot nasul în creastă pentru câțiva metri cât să mă minunez de Peretele Ciorilor. A treia lungime, 40 m, am fost un pui de Dan Osman, fugărită nu de performanțe ci de furtună. A patra lungime mă duce pe o fața în trepte cu iarbă la cea mai frumoasă regrupare din Cheile Turzii . 
Priveliște aeriană, sub ciocul de culoare galbenă vizibil din potecă. După încă două lungimi de creastă ca de obicei mă gândesc la următorul traseu. Peretele Porumbeilor îmi face cu ochiul și încet, încet ca un magnet Peretele Uriaș mă atrage tot mai mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu