Micii clasici

O dimineață fără emoții în Cheile Turzii...

Ceva nou pentru mine. Salut Peretele Uriaș și mă îndrept spre Peretele Erasmus Nyarady.

Descopăr o altă expresie a cheilor, nuanțe noi de culori și textură diferită a stâncii. Îmi încep ziua cu Erasmus Nyarady, 4B. Nu am cum să pierd linia traseului pentru că este singurul din perete pe pitoane. Primele două lungimi traversez ușor dreapta pe niște prize impunătoare și regrupez la umbra unui copac. Prietena mea sopârlă îmi ține companie până când colegul de coardă ajunge în ultima regrupare de unde facem rapel pe linia traseului Acvila.

Decidem să urcăm spre Peretele Caprelor pe un vâlcel cu cabluri pentru a ajunge la accesul în Traseul Peretele Caprelor. Un traseu scurt de două lungimi, înierbat și friabil. Prima lungime ține linia crestei , iar dupa 20 de m zâmbesc la întâlnirea unui piton.
Urmează un traverseu stânga până la prima regrupare. Suntem în grafic, dar niciodată nu știi ce se poate întâmpla ... În a doua lungime după traversarea unei fisuri frumoase, primul ajunge în creastă și vede mult în dreapta regruparea traseului. Traversează, regrupează și de la ultimul piton mă lasă pe mine cap. Ajunsă în creastă, datoria mea este de a căuta două ancore chimice. Sus , jos , stânga, dreapta , nimic. Toată distracția durează jumătate de oră timp în care cațăr, descațăr și în sfârșit la 7 m sub mine pe linia crestei găsesc ancorele de rapel din Asta la Vista. Foarte ciudată senzația să bag zelbul în ancoră, văd un adeziv alb în jurul lor.

Ziua e tot mai scurtă și o simt pe proprii ochi iar retragerea este destul de expusă așa că ne grăbim. Ajunsă în potecă rămân fără cuvinte. O pagină ruptă dintr-un basm, un spectacol al naturii care se desfășoară sub ochii mei . Lumina lunii descoperă din întuneric Peretele Uriaș, lăsându-mă să descifrez toate lungimile dar un sentiment de frică mă cuprinde imediat. Nu îmi vine să cred ce văd , ce simt ... mă opresc să savurez pe podeț spectacolul. Sunt ca un aparat de fotografiat. Încerc să captez toată lumina, fixez parametrii de expunere, declanșez ... tipărind astfel în memorie fiecare detaliu.

A doua zi ne îndreptăm spre Turnul lui Mihai Borș. Traversăm Hașdatele și urcăm pe urme de cărări. Recunoaștem Hornul lui Marac în dreapta iar în fața noastră tavanele. Distingem linia crestei și încercăm să ajungem la ea. Creasta Mihai Borș este un traseu de 5 lungimi de coardă 4A. Regrupări comode, fiecare lungime are un pas interesant de trecut, ce mai ? Plimbarea de duminică perfectă. În ultima lungime capul de coardă ține linia crestei care îl duce la niște fețe spălate fără pitoane. Mă așteaptă și pe mine dar mi se pare cam ciudat traseul pe care a continuat el așa că mă retrag stânga din creastă unde ha! Două pitoane stăteau bine mersi la umbra unui copac. Ne dăm întâlnire în regrupare unde ronțăim un măr și pornim spre Peretele Alghinelor . Accesul spre Creasta Sură ne ia cam 40 de minute. Trecem prin vâlcel , traversăm o fereastră și ne legăm în coardă. Prima lungime din Creasta Sură este destul de friabilă, dar este urmată de două lungimi cu pași frumoși pe care îi savurăm din plin la apusul soarelui. Batem palma și îmi scot din buzunar o piele de șarpe găsită în Creasta Mihai Borș!