Când prognozele spun ploaie, vânt, frig, nori, iaraşi ploaie ... ce tură mai bună pentru weekend decât o căţărare în poate cel mai expus traseu din Cheile Turzii: Hans Gora.
Aşadar, sâmbătă dimineaţa mă las ademenită de cerul perfect senin de afară şi mă urc în maşina lui Alin către Petreşti. Prietenii mei se pregătesc pentru Jencsi Bacsi, un traseu lung şi frumos în cel mai fain perete din Chei. Urc pe grohotiş, ocolesc Colţul Puşcariu şi mă opresc din când în când să îi mai fotografiez.
Mândră de noii mei papuci de căţărat aflu acum că îmi sunt cam incomozi ... Ei! ce să-i faci, trebuie să mai înduri câte puţin dacă vrei să te bucuri de cele mai frumoase peisaje. Savurez puţin liniştea, izolarea dar nu şi norii care încep să se strângă deasupra mea.
Colegul de coardă porneşte cu avânt în prima lungime, mai scoate câte un piton pe care şi-l dorea de mult la chei şi cântă de bucurie. Cam întortocheată şi înierbată lungimea dar plăcerea pe care o simţi când ieşi în sfârşit în creastă merită toată bălăureala.
Prima regrupare e după 45 m, la 3 pitoane. Alţi 10 m mă duc la două spituri care se pare că au fost băgate de curând aici ... super! Era fain dacă ştiam de ele. Lungimea 2 o termin deci aici, într-un loc mult mai comod şi mai sigur.
Epopeea începe ... vântul îşi arată puterile iar eu mă simt mică, amărâtă şi cam uşoară. A treia şi ultima lungime trece pe lângă fereastră şi mă scoate sus la cruce ... cam 55 de m de căţărare/înot împotriva curenţilor de aer. Sus la cruce mă aşteaptă 2 spituri noi-nouţe şi priveliştea înegrită de ploaie înspre Cluj. Aşa că fuga-fuga până la inelele de rapel de pe creastă. Manevrarea corzilor pentru rapel combinată cu clănţănitul dinţilor durează ceva . Un prusic la rapel nu strică niciodată, mai ales atunci când nu prea îţi simţi mâinile. Vai, chair numai scriind despre frigul pe care l-am îndurat mă determină să fac un ceai şi să mai trag o tură de haine pe mine! Ajung jos, haine de schimb, nici vorbă, deja sunt un strop mare de ploaie aşa că mă dezechipez şi ţin direcţia Cluuuuj.
Da, credem că prognezele sunt utile dar, câteodată, setea de munte mă face să nu ţin cont de ele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu