De la Scăriţa în Cheile Râmeţului

Cum vine vremea bună, vin si ideile de ture, aşa ca după weekend-uri în care am fost la cătărat în Cheile Tureni, Turzii sau Aiudului, aleg să fac o tură cu rucsacul în spate şi să gust primavara. Toată săptamâna am urmărit vremea, prognoza era cam sumbră, însa nu m-am împiedicat de ea şi am ales o tura în Munţii Trascău.

Încep să cred ca nu sunt capabilă să merg într-o tură doar pentru o zi; de fiecare dată când pornesc cu acest plan, mă trezesc cu cortul şi izoprenul în spate.
Sâmbătă, 30 aprilie, ora 8 mă aflu în Observator. Cât timp stau la ocazie, trec pe lângă mine prieteni, iubitori de munte în frunte cu Aghi, care avea pe maşină vreo 4 biciclete. Până în Ocoliş, schimb două maşini, iar în jurul orei 10, îmi lungesc fericită noile beţe telescopice şi îmi fixez pe spate rucsacul.
Mă îndrept spre Rezervaţia geo-botanică Scăriţa-Belioara. Traversez satul Ocoliş, un sat curat şi pitoresc, unde toată lumea îşi ara pământul, unii trăgeau de boi alţii de cai ... eu de mine. La intrare în Runc, cotesc la stânga spre Cheile Pociovaliştei. Vremea înca ţine cu mine, triunghiul albastru îşi face cam rar apariţia ... bine ar fi prins şi o hartă ...

În sfârşit, sus pe platou mă simt iaraşi mare însă uitându-mă în jur, îmi dau seama cât de mică sunt de fapt. Mă fotosintetizez bine, trag un pui de somn domneşte şi mă bucur de peisaj, până când norii încep să se adune şi mă cam pun pe fugă.La revedere Scăriţa! Eu mă îndrept spre comuna Sălciua aşa că iau o maşină până în comuna Poşaga de Jos. Deja e seară, soarele apune şi îmi pictează stâncile în roz. Greu îmi stăpânesc entuziasmul pentru următoarea porţiune în plan: 4 km de şosea pe lângă tiruri ce gonesc cu 100 km/oră şi taie curbe. Bun venit înapoi la civilizaţie!Noaptea o petrec în Sălciua departe şi totuşi prea aproape de nenumăratele chefuri de 1 mai. Mă delectez puţin cu selecţiile muzicale aferente la o supă gătită pe primus.

Duminică dimineaţa, ceaţa începe să se ridice de pe văi , roua îmi udă bocancii, ceaiul clocoteşte, şi încet, încet mă trezesc. Mă îmbrăc bine, mă aşteaptă o zi lungă, mă gândesc că trebuie să ajung în Teiuş, să trec munţii, şi asta mă face să mă simt liberă şi ambiţioasă. Gata, trec Arieşul şi urmez marcajul crucea albastră, care mă va însoţi până în Cheile Râmeţului. Sorinel îmi face cu ochiul, zâmbesc şi bineînţeles, îmi umplu rucsacul cu hainele de pe mine.

Urc pe Valea Uncăseşti care mă duce până la Peştera Huda lui Papară: cea mai lungă din Munţii Trascău, cea mai denivelată, cea mai dificilă, cu cea mai mare sală, cu cea mai înaltă galerie, cu cel mai lung curs subteran, cu cel mai mare debit, cu cea mai mare cascadă, cu cea mai mare colonie de lilieci din Europa, cu cele mai lungi şi mai numeroase excentrite, cu cel mai mare depozit de chiropterit din Romania...gata. Ajung şi la casele de la cruce şi văd în depărtare Scăriţa şi Muntele Mare. Mai departe pe Valea Poienii până în Brădeşti. La tot pasul case şi gospodării vechi şi bine conservate. Din sat urmez Valea Brădeştiilor spre Cătunul Cheia, vale de care m-am îndrăgostit. Cu părere de rău mă apropiu de ultimul obiectiv : Cheile Râmeţului. Alegerea nu e prea grea, prefer oricând Brâna Caprelor, poteca expusă, mai puţin umblată şi spectaculoasă decât înghesuiala specifică de 1 mai prin defileu.